Avansează în carieră cu certificările SoftOne care atestă abilitățile pe care le-ai dobândit în cadrul SoftOne Training Academy! Perfecționează-ți skill-urile și bucură-te de cele peste 10 joburi pe care le avem disponibile în cadrul ecosistemului SoftOne, format din peste 40 de companii partenere, în calitate de Consultant Soft1 ERP.
Urmând cursurile SoftOne Training Academy îți dezvolți cunoștințele necesare, astfel încât să lucrezi în industria de IT, cel mai bine plătit domeniu din prezent. Pragurile salariale pentru Consultanții Soft1 ERP încep de la 1000 Euro și pot ajunge până la 4500 de Euro! , locurile sunt limitate!
Cursurile SoftOne Training Academy
Programa pe care am dezvoltat-o este formată din module și subiecte cheie care permit cursanților să înțeleagă în profunzime funcționalitățile aplicației Soft1 Cloud ERP, necesare pentru a deveni un Consultant Soft1 ERP.
Organizăm atât seminarii la distanță, sub formă de webinarii, dar și cursuri standard, în săli echipate complet, astfel încât să punem la dispoziția studenților noștri toate facilitățile de care au nevoie pentru a beneficia de cea mai bună experiență de învățare.
Misiunea Noastră
Vrem să oferim fiecărui absolvent sau specialist ce deține cunoștințe financiar-contabile sau de business software și IT, posibilitatea de a obține certificările SoftOne prin intermediul unor traininguri specializate, astfel încât să aibă acces la toate oportunitățile de carieră disponibile în ecosistemul nostru.
Studenții Noștri
- Specialiști IT, specialiști în domeniul financiar-contabil sau analiști de business care vor să avanseze în carieră în calitate de Consultanți Soft1 ERP.
- Proaspăt absolvenți de studii universitare, cu profil de informatică sau financiar-contabil, care își doresc să își înceapă cariera în industria IT ca și Consultanți Soft1 ERP.
- Consultanți ERP care vor să dețină certificările SoftOne Training Academy pentru a beneficia de noi oportunități profesionale.
Rolul unui Consultant ERP
Termenul de Consultant ERP este utilizat în mod frecvent pentru a descrie specialiștii care oferă servicii de consultanță în utilizarea unui sistem ERP. Atribuțiile extinse ale unui Consultant ERP sunt de a implementa, instrui și de a acorda suport în utilizarea soluției ERP, nu doar pentru operațiunile efectuate în aplicație, ci și pentru adaptarea lor în funcție de modelele de business.
Un Consultant ERP se poate specializa în anumite etape ale procesului de implementare al aplicației sau poate oferi servicii integrate pentru gestionarea în totalitate a sistemului ERP. Cunoștințele și abilitățile consultanților ERP pot fi atestate prin diferite certificări, în funcție de relevanță.
Tipuri de Consultanți ERP
ERP Support Consultant
Are rolul de a reprezenta un punct de contact pentru utilizatorii unui sistem ERP atunci când aceștia au nevoie de asistență și suport. Un ERP Support Consultant trebuie să cunoască în detaliu aplicația și să dețină bune abilități de comunicare.
ERP Business Consultant
Are responsabilitatea de a analiza cerințele unei companii în funcție de caracteristicile specifice activității desfășurate de către organizație, înainte de implementarea și utilizarea unui sistem ERP. Ulterior, un ERP Business Consultant va transpune în modulele standard ale aplicației cerințele clientului, va parametriza aplicația și va coopera cu consultanții tehnici ERP pentru a crea dezvoltările necesare implementării. Pentru această poziție, pragurile salariale variază de obicei între 1000 și 3000 de euro.
ERP Technical Consultant
Atribuțiile sale constau în implementarea funcționalităților personalizate ale soluției ERP, optimizarea noilor dezvoltări ale aplicației și rezolvarea tuturor problemelor tehnice ce pot apărea în timpul implementării, alaturi de Consultanții Business ERP. Pentru această poziție, pragurile salariale variază de obicei între 2000 și 4500 de euro.