BURSE
Bursă socială (600 lei)
Se acordă la cerere pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani, în limita a 30% din fondul total de burse alocat facultății studenților integraliști, forma de finanțare buget, care dovedesc cu documente prezentate în original sau copii legalizate, că se încadrează în următoarele categorii:
- a) studenți orfani sau studenți proveniți din case de copii sau plasament familial;
- b) studenți care se află în evidențele dispensarului studențesc și atestă cu certificate medicale vizate de acesta ca suferă de una ditre afecțiunile prevăzute de Ordinul Ministrului Educației Naționale nr.3392/2017;
- c) studenţi a căror familie realizează, în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar (lunile noiembrie, decembrie și ianuarie, respectiv iunie, iulie și august), un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mic decât valoarea salariului de bază minim net pe economie.
Burse pentru ajutorul social ocazional (600 de lei)
Studenții pot beneficia ocazional, la cerere, pe baza documentelor justificative, de următoarele tipuri de burse sociale, indiferent dacă mai beneficiază de altă categorie de bursă:
- bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, care se poate acorda studenților cu unul sau ambii părinți decedați, respectiv, pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, studenților defavorizați din punct de vedere socio-economic;
- bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei/studentului a cărui soție nu realizează deloc venituri sau venituri mai mici decât salariul de bază minim net pe economie și se acordă o singură dată în cursul anului universitar pentru fiecare copil născut;
- bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces, care se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului.
Bursă de merit (750 de lei)
Se acordă studenților integraliști de la programele de studii universitare de licență și masterat, forma de învățământ cu frecvență care ocupă locuri de finanțare de la buget, în funcție de media ponderată obținută, după cum urmează:
- pentru semestrul I sunt luate în considerare rezultatele profesionale ale anului universitar precedent sau punctajul obținut la concursul de admitere în ASE (pentru anul I, programele de licență și masterat)
- pentru semestrul al II-lea sunt luate în considerare rezultatele profesionale ale semestrului I din anul universitar curent.
Bursă de performanță pentru rezultate deosebite la învățătură (1000 lei)
Se acordă unui procent de 3% din numărul total al studenților de la programele de licență și masterat, forma de învățământ cu frecvență și care ocupă locuri cu finanțare de la buget, în ordinea mediilor, proporțional pe fiecare an, luându-se în considerare rezultatele profesionale exprimate prin media ponderată cu punctele de credit a notelor obținute, urmând aceleași criterii ca în cazul bursei de merit. Studenții din anul I la programele de licență și masterat vor primi bursă de performanță pentru rezultate deosebite la învățătură în semestrul I pe baza mediei obținute la concursul de admitere.
Bursa de performanță pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare științifică și bursa de performanță pentru rezultate deosebite în activitățile culturale, organizatorice si sportive (1400 lei)
Se acordă pe baza celui mai mare punctaj obținut de candidat, conform grilei de punctaj, utilizată la acordarea acestor burse. Studenții care doresc să aplice, trebuie să fie integraliști, cu media generală a anilor de studii minim 8,00, respectiv minim 9,00.
Bursă de excelență pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare (1400 lei)
Bursă de excelență pentru performanțe deosebite în activitatea organizatorică și culturală (1400 lei)
Bursa de excelență “Mihail Manoilescu” pentru întreaga activitate profesională, de cercetare științifică, organizatorică, culturală și sportivă (1500 lei)
Studenții de la programele de licență și masterat, care doresc să aplice pentru aceste burse, trebuie să fie integraliști cu media ponderată generală a anilor de studiu minim 8,00 în cazul burselor pentru performanțe deosebite în activitatea organizatorică, culturală și sportivă, respectiv minim 9,00 pentru bursa “Mihail Manoilescu” și pentru cele de cercetare.